Sindromul de tunel tarsian este rezultatul comprimării nervului tibial în interiorul tunelului tarsian, care se găsește la nivelul feței interne a gleznei și se caracterizează prin senzația de durere, furnicături sau slăbiciune la nivelul piciorului afectat.
Noțiuni de anatomie
În tunelul tarsian se găsesc: nervul tibial (care se ramifică aici în trei ramuri – plantar medial, lateral și calcanean), artera și vena tibiale posterioare, precum și tendoanele mușchilor tibial posterior, flexor lung al degetelor și flexor lung al halucelui.
- calcaneu – osul voluminos situat în partea inferioară și posterioară a piciorului, care formează călcâiul
- haluce – degetul mare al piciorului
- maleolă internă – proeminență osoasă la nivelul feței interne a gleznei
- retinaculul flexorilor – bandă de țesut fibros care fixează tendoanele mușchilor flexori de la acest nivel
- tars – ansamblul celor șapte oase care alcătuiesc jumătatea posterioară a piciorului
- tunel tarsian – spațiu delimitat de maleola internă, retinaculul flexorilor și calcaneu
Cauze și mecanisme de producere
Comprimarea nervului tibial poate să se producă prin acțiunea unor factori:
A. locali
- anomalii anatomice sau biomecanice la nivelul piciorului, cu deformări ale acestuia
- traumatisme locale (entorse, fracturi) și consecințele lor
- formațiuni tumorale (chisturi sinoviale, lipoame, vene varicoase, osteofite)
- boli sistemice (diabet zaharat, hipotiroidie, gută, hiperlipidemii)
B. generali
- gută
- hipotiroidie
- hiperlipidemie
- diabet zaharat
O mențiune aparte necesită sindromul de tunel tarsian care apare în rândul persoanelor cu diabet zaharat, mult mai frecvent comparativ cu populația generală, substratul lui fiind reprezentat de o complicație a bolii numită neuropatie diabetică, care provoacă edemațierea nervului, urmată de compresia acestuia în tunelul tarsian.
Simptome
- durere cu caracter de arsură
- furnicături sau amorțeală
- senzație de “slăbiciune” la nivelul piciorului afectat
Simptomele apar mai frecvent sau se agravează după statul în picioare prelungit sau după efort, dar pot persista și în repaus sau noaptea.
Diagnosticul
Se bazează pe prezența simptomelor și a istoricului medical care poate pune în evidență unul sau mai mulți dintre factorii de risc, a examenului clinic și a unor investigații paraclinice.
Semnul Tinel este pus în evidență printr-o manevră în care medicul realizează percuția nervului tibial în zona maleolei interne. În fazele incipiente ale bolii, manevra este urmată de apariția senzației de furnicătură sau amorțeală la nivelul piciorului. Mai târziu, când distrucția nervului este avansată, semnul nu mai apare.
Alte manevre utilizate pot consta în mobilizarea pasivă, de către medic, a piciorului, în diferite planuri, cu apariția simptomelor menționate.
Investigațiile paraclinice utile sunt: electromiografia, ecografia, examinarea radiologică și rezonanța magnetică nucleară, care vor fi recomandate de către medic, la nevoie, în funcție de fiecare caz în parte.
Opțiuni terapeutice
- tratamentul conservator se adresează situațiilor în care nu există afectarea funcției motorii și nici a mușchilor și constă în: punerea în repaus a piciorului, preferabil într-o poziție ridicată, aplicarea de gheață, administrarea de medicamente cu efect antiinflamator și analgezic, purtarea unor inserții pentru pantofi sau altor dispozitive ortopedice ajutătoare, fizio- și kinetoterapia, infiltrațiile locale cu corticosteroizi.
- tratamentul chirurgical constă în decompresia tunelului tarsian și este rezervat formelor în care intervențiile de mai sus nu au efect și/sau pacientul are tulburări de sensibilitate la nivel plantar (atunci când semnul Tinel este prezent, intervenția chirurgicală are o rată de succes mai mare de 80%). Beneficiile sale sunt limitate de gradul de afectare al nervului și vor fi întotdeauna puse în balanță cu riscul operator, care în anumite cazuri poate fi mai mare (tulburări de circulație locală, edeme de cauză renală sau cardiacă).
Bine de știut
Sindromul de tunel tarsian este frecvent subdiagnosticat, din cauza absenței unui test diagnostic suficient de sensibil și specific. Totuși, el trebuie luat în considerare la orice persoană cu simptomatologia descrisă, în contextul existenței simptomelor sugestive, factorilor de risc și rezultatelor la investigațiile paraclinice.
Dr. Cătălina Panaitescu
medic primar medicină de familie
Comentarii recente